8,70 €
Službeni webshop župe Međugorje – sav prihod usmjerava se na širenje Gospinih poruka diljem svijeta i evangelizaciju.
Despre autor
Părintele franciscan Slavko Barbarić s-a născut în anul 1946, la Dragićina, în apropiere de Medjugorje. A fost sfințit preot-călugăr în 1971, iar în 1973 a obținut diploma de specializare în Teologie pastorală la Graz (Austria). În 1982 Părintele Slavko și-a dat doctoratul în Pedagogia religiei la Freiburg (Germania).
Din ianuarie 1982 a început să se ocupe de viața spirituală a pelerinilor, la Medjugorje. Părintele Slavko a organizat numeroase exerciții spirituale și a vorbit despre evenimentele din Medjugorje în toate colțurile lumii. De asemenea, a scris multe articole pentru diferite publicații, precum și cărți despre spiritualitatea de la Medjugorje. Cărțile sale au fost traduse în peste 20 de limbi.
Părintele Slavko a murit în ziua de 24 noiembrie 2000, la ora 15.30, în Medjugorje, pe Križevac (Muntele Crucii), după ce tocmai terminase Calea Crucii împreună cu credincioșii din parohie.
Despre carte
Iubirea nu-i un dar pentru cei „buni”, ci temelia vieţii pentru toţi.
O nouă carte spirituală a Părintelui Slavko Barbarić. În acelaşi timp, o nouă mărturie a originalității şi calității scrierilor sale spirituale. Pe o scurtă întindere, nenumărate nestemate ce alungă întunericul şi luminează cărările vremelnice ale omului în drumul său către limanul mântuirii.
Cărţile precedente ale Părintelui Slavko au tratat temelia vieţii creştineşti şi a vieţii evanghelice. Mai noua carte este inspirată, fără îndoială, din însăşi izvorul acestei vieţi, izvor numit Iubire. Acea iubire întruchipată în numele şi fiinţa lui Dumnezeu, în numele şi fiinţa lui Isus. Acea iubire care L-a îndemnat de Domnul să Se facă om şi să moară pe Cruce, pentru om. Atotcuprinzătoarea Iubire dumnezeiască, iubirea prin care omul lui Dumnezeu iubeşte pe Dumnezeu mai presus de orice, şi pe aproapele ca pe sine însuşi. Din acest ocean nemărginit s-a născut cartea de faţă. Din motive lesne de-nţeles, ea îşi hrăneşte flacăra şi îşi trage izvorul din faptele duhovniceşti petrecute timp de 11 ani pe tărâmul Reginei Păcii de la Medjugorje.
Fiecare capitol al cărţii, urmând cursul timpului, începe cu un mesaj al Gospei dat prin vizionara Maria Pavlović-Lunetti, iar fiece mesaj poartă pecetea iubirii evanghelice curate la care Gospa ne îndeamnă mereu, neobosită. După prezentarea mesajului Gospei urmează explicarea pe scurt, a autorului, întemeiată pe învăţătura evanghelică. La sfârşitul fiecărui capitol, ca încheiere, un scurt fragment din Sfânta Scriptură ce întăreşte adevărul celor spuse mai înainte. Astfel, întregul text spiritual apare ca o ţesătură densă, împletită din Cuvântul lui Dumnezeu şi cuvântul Maicii Sfinte, cu adaosul smerit şi cuvântul de încurajare al autorului – asemenea unui triptic armonios, plăsmuit din tot ceea ce face ca viaţa omului să fie nedespărţită de viaţa lui Dumnezeu.
Autorul vorbește
Drag cititor,
Ia cartea aceasta şi citeşte-o! Ea s-a născut din iubire şi doreşte să dea mărturie despre iubirea Maicii, Maica ce ne vorbeşte şi ne iubeşte. Vorbind cu iubire, Maica dă naştere în inima fiilor Săi dorinţei de a O asculta. Citeşte şi ascultă ceea ce spune.
Primele cuvinte ce le vei descoperi în paginile următoare vor fi mesaje în care Ea vorbește cu iubire și despre iubire. După cuvintele Sale – Ea începe întotdeauna cu vorbele unei mame: „Dragi copii!” –, meditează împreună cu mine asupra mesajului și citeşte apoi gândul ales din comoara Cuvântului dumnezeiesc, dat nouă ca hrană spirituală, pâine cerească pentru viaţa noastră, spre vindecare şi mântuire.
Cuvintele Ei blânde, umile, încurajatoare, câteodată însă dojenitoare, sunt rodul iubirii Sale pentru fiecare dintre noi. Ea doreşte să fim cu totul ai Săi, adică oameni cu credinţă, iubire şi speranţă. Doreşte să ne ajute să ne smulgem din mocirla pământească şi să ne ridicăm la înălţimea Iubirii ziditoare şi a frumuseţii nepieritoare. Într-adevăr, chipul ne e desfigurat, inima rănită, familia distrusă, aerul poluat iar prieteniile zdruncinate. Ne e greu. La fiece pas ne ameninţă moartea; iubirea s-a răcit. Maica Sfântă ne promite că prin iubire vom fi cu toţii frumoşi. Desfigurările vor dispărea iar moartea nu va mai fi.
Însă totul, doar prin Iubire!
Hotărăşte-te acum sa fii ucenic sârguincios în această şcoală. Ridică-ţi privirea, şi frumuseţea dumnezeiască te va însufleţi, şi vei călători mai uşor prin valea morţii, către zorile vieţii!
Editura: ICMM
Autorul: P. Slavko Barbarić
Limba: română
Traducere din limba italiană: Ruxandra Dinu
Anul tipăririi: 2022
Format: 195 x 120
Număr de pagini: 156
Župa Međugorje postala je jedno od najpoznatijih hodočasničkih mjesta na svijetu – mjesto molitve, pomirenja i mira. Informativni centar “Mir” Međugorje osnovan je s ciljem širenja Gospinih poruka i pružanja pravovremenih informacija hodočasnicima diljem svijeta. Naša službena trgovina djeluje u sklopu centra, a kupnjom naših proizvoda izravno postajete dio ove velike duhovne obitelji i podržavate naše poslanje.
Kao službena suvenirnica Župe Međugorje, sav prihod usmjerava se isključivo na evangelizaciju i širenje Gospine riječi diljem svijeta.
Informativni centar Mir Međugorje koji stoji iza ove suvenirnice odgovoran je za sve radijske i digitalne kanale putem kojih se odašilju poruke diljem svijeta, kao i simultano prevođenje misa u Međugorju te razne posebne programe tijekom godine. Detaljniji pregled nalazi se ovdje:
Media mir Medjugorje
– Produkcija prijenos večernjeg molitvenog programa
– Produkcija prijenosa Mladifesta
– Prijevod večernjeg molitvenog programa na 9 jezika svakodnevno
– Prijevod programa Mladifesta na 20 jezika
– Snimanje dokumentarnih filmova
– Snimanje svjedočanstava
– Rad na društvenim mrežama
Radiopostaja Mir Međugorje
– Prijenos i priprema sadržaja 24/7
Tehnika
– Tehnička oprema za realizaciju svih audio i vizualnih potreba u župi Međugorje
– Tehnička oprema za realizaciju medijskih programa
Izdavaštvo
– Izdavanje knjiga na 20 svjetskih jezika
– Glasnik mira
Proizvodnja
– Proizvodnja autohtonih proizvoda (krunica i suveniri)
Informativni centri Mir Međugorje
– Realizacija organizacije i potpore centrima iz Međugorja
Administrativni poslovi i arhiv
– Administrativni, pravni i ekonomski poslovi na zaštiti prava i propisa vezanih za cijeli svijet
– Stvaranje i održavanje arhiva svetišta i Informativnog centra
Posebni programi:
– Realizacija duhovnih obnova
– IT Konferencija
– Mariološki dani u Međugorju
– Realizacija prijenosa slavljeničkog programa za Novu godinu
– Duhovni koncerti
– Predstavljanja knjiga
Umjesto kupovine proizvoda, ukoliko želite izravno podržati rad župe Međugorje i Informativnog centra Mir Međugorje dobrovoljnom donacijom, to možete učiniti na vrlo jednostavan način, na službenoj stranici župe.
Prilikom završetka narudžbe možete odabrati opciju koja vam najviše odgovara:
Standardna dostava (Pošta): Ekonomičnija opcija za isporuku širom svijeta.
Express dostava (DHL): Brza, sigurna i prioritetna isporuka u najkraćem mogućem roku.
Za svaku narudžbu, neovisno o odabranom načinu dostave, osiguran je broj za praćenje (tracking number) kako biste u svakom trenutku znali točnu lokaciju vašeg paketa.
Alternativno, svoje proizvode možete i besplatno pokupiti na lokaciji službene župne suvenirnice u Međugorju (u sklopu Župnog ureda), dok ste na hodočašću. Rado ćemo dotad pričuvati Vaše proizvode za Vas.
Sve transakcije u našoj web trgovini zaštićene su najvišim sigurnosnim standardima i modernom SSL enkripcijom. Svoju narudžbu možete platiti brzo i potpuno sigurno na dva načina:
1. Kartično plaćanje: Prihvaćamo sve vodeće kreditne i debitne kartice (Visa, MasterCard, Maestro).
2. PayPal: Možete koristiti i PayPal, jedan od najsigurnijih i najpoznatijih svjetskih sustava za online plaćanje.
Vaši financijski podaci su u potpunosti zaštićeni i ne pohranjuju se na našim serverima.
Nalazimo se u samom središtu Međugorja, na adresi Gospin Trg 1 (odgovaramo vam s lokacije službene suvenirnice i župnog ureda), i tu smo da vam pomognemo oko svakog koraka vaše kupovine. Bilo da trebate savjet pri odabiru, pomoć oko narudžbe ili informacije o dostavi, slobodno nam se obratite.
Radno vrijeme: Ponedjeljak – subota, od 08:00 do 16:00 sati (po vremenskoj zoni Bosne i Hercegovine)
E-mail: info@medjugorje.store
Telefon: +387 63 606 500
Radujemo se vašem upitu i stojimo vam na raspolaganju!
8,70 €